Din nou despre modelaj

      Acum cativa ani nu as fi crezut niciodata sa fiu in stare sa modelez. Poate tot la fel cum nu credeam ca sunt in stare sa desenez cu ceva mai multi ani in urma. Asa cum acum nu cred ca as putea face multe alte lucruri. Inca sustin ca nu am talent, dar cu multa munca, pot spune ca uneori ajung sa fiu multumita de ce fac. Relativ. Multumita total nu voi fi niciodata. Cineva imi spunea ca sunt cel mai dur critic la adresa propriei mele munci. Da, sunt. Si nu mi se pare un lucru rau. Poate doar uneori. 

     Revenind insa la ce spuneam, nu credeam ca voi fi in stare sa modelez. Am inceput, ca multe altele, prin modele simple si tutoriale. O caracatita, o picatura, un cap de pisicuta, mai tarziu un trandafir. Apoi mai multi trandafiri. Ii adoram, reusind sa complementeze atat de bine elemente de metal. 

     Nu stiu cum am hotarat deodata sa incerc si un personaj. Vazusem prea multe pe DeviantART cred. Am ales o reprezentare simpla - un chibi (caricatura din lumea anime), dar am ales personajul care mi-a marcat copilaria: Sailor Moon. Pentru ca, dupa cum am mai zis, de cele mai multe ori reusesc sa ma complic. Am folosit Fimo ramas de la alte modele, amestecat. Nu stiu cat a durat, dar stiu sigur ca l-am carat dupa mine mult timp, a calatorit chiar si la tara cred.

     Apoi a venit Nijikonul. V-am mai povestit de el in celalalt articol (este o conventie pentru fanii anime). Si m-am trezit la o luna distanta, nestiind exact ce vreau sa fac. Am inceput sa rascolesc internetul dupa personaje din anime-uri, micute si dragute, pe care sa le pot modela. L-am ales pe Pikachu, Totoro, Mokona, pokemon-ul Eevee si Kirara din Inuyasha. Si am mai vrut sa fac si un ursulet panda, un catel, o pisicuta si cativa ursuleti “de plus”. Fiecare a fost o mica sau mare provocare, fiecare mi-a mancat mai multe sau mai putine ore si pe fiecare le-am urat si le-am iubit in acelasi timp. Si cand si-au gasit stapani iubitori, eram gata sa o iau de la capat. 

     Nu pot sa va spun de ce m-am oprit. Facultate, viata, lene, alte hobby-uri. Cate putin din toate. Pasta de modelat a ramas uitata intr-o cutie, alaturi de restul materialelor. Dar n-am uitat de ea. Am vrut de multe ori sa ma intorc, dar alte tehnici m-au acaparat. Asta pana cand cineva a observat modelajul printre multitudinea de tehnici care m-au fascinat si m-a intrebat daca pot realiza nazdravanele pisicute atarnate. Restul povestii il stiti dintr-un articol anterior. Ce a urmat, dupa cum spuneam si ieri, m-a luat total prin surprindere. Nu numai ca au fost apreciate si au existat doritori pentru acest model, dar au existat persoane care au avut incredere in mine destul cat ca imi incredinteze ceva total diferit. M-a atras provocarea, am adorat ideea de a face ceva diferit, am studiat poze si m-am apucat de lucru. Am incercat, am desfacut si refacut, am avut un critic langa mine plus unul in propria persoana, m-am culcat bine dupa miezul noptii cu ochii in ceata si spatele in pioneze. In final eu zic ca a meritat. Sper ca cei la care au ajuns animalutele sa primeasca ce si-au dorit, ce au sperat.

     Pentru mine a meritat. Zambesc cu gura pana la urechi numai cand ma gandesc ca mai am ceva de facut, ador sa fac documentarea, sa caut imagini cu modele, sa caut alte modele si idei. Astept deci in continuare ideile voastre, astept noi provocari, cu toate noptile pe jumatate dormite, cu toate orele pierdute si cu toate orele de cautari si planificari. Imi place tot procesul, si ce e bine, si ce e mai greu.

     La final, va las alti doi nazdravani, de data asta din rasa Westie Terrier. Va las pe voi sa hotarati daca mi-au iesit asemanatori cu realitatea:

Comenzi speciale

     Va povesteam intr-un articol mai de mult ca sunt cel mai incantata de comenzile personalizate, mai ales daca au o poveste in spate. Atunci cand am postat pisicutele atarnatoare, nu mi-am imaginat ca vor avea asa de mult succes. Nu va pot povesti cat m-am bucurat sa vad ca nu mi s-a cerut doar modelul initial (pentru care oricum m-am simtit vinovata, nefiind original) ci si alte idei, unele complet diferite.

     Pentru inceput am avut de facut o pereche similara cu originalul, insa pe culoarea gri, dar si un model inspirat dintr-un personaj din anime-ul Trigun: o pisicuta numita Kuroneko. Desi modelul e similar, a fost totusi o provocare pentru mine sa realizez forma capului, urechile si chiar si ochii, din cauza dimensiunii.

      Comanda care mi-a ramas in suflet, insa, a fost una venita pe ultima suta de metri, dar reprezentand un cadou special pentru o persoana speciala si cu o frumoasa poveste in spate, astfel incat nu m-am putut abtine. Cerinta a fost sa realizez astfel de cercei sub forma a doi catelusi, ce urmau sa ajunga la stapana a doi caini frumosi si cuminti pe care ii iubeste mult. Cum sa pot refuza asa ceva? Am stat pana noaptea tarziu, probabil pe la 2-3, am amestecat pasta de modelat pana m-au durut mainile, pentru a realiza culorile pe care le vroiam si apoi am inceput cu rabdare sa sculptez, avand poze cu modelele in fata. Nu au iesit exact la fel si in nici un caz nu au iesit perfect - mai am mult de invatat si de experimentat, insa pot spune ca in final am fost multumita de rezultat:





     Si modelele:

     


     Intre timp am contactat persoana care a facut modelul care m-a inspirat si am decis sa nu mai fac modelul original, insa ideea de animalut atarnat de ureche o pot mentine, deci astept in continuare daca aveti idei.

Giveaway

     In ultimele zile am simtit cum incet se lasa gerul, cum ne bat la usa primii fulgi de zapada si am vazut cum pe strazi si prin magazine isi fac loc podoabe si lumini colorate. Nu sunt adepta comercialismului, o seara petrecuta cu familia cu povestiri langa soba ar fi Craciunul perfect pentru mine. Nu o sa fiu ipocrita sa spun ca nu-mi place sa primesc cadouri, insa prefer sa ofer cadouri, ador bucuria pe care ele o aduc, fie cumparate, fie facute de mana. O amintire foarte placuta legata de un cadou facut de mana a fost cand i-am oferit mamei un pomisor creat de mine din sarma subtire de cupru si margele, pe care mama (si nu numai) l-a crezut cumparat. Poate va voi spune intr-o zi povestea lui. Deocamdata sunt alte lucrusoare care asteapta sa li se scrie povestea, pentru ca apoi sa v-o poata spune.

     Am considerat intotdeauna ca de Craciun nu cadourile mari sau scumpe sunt importante, ci ceva mic, simbolic, ceva frumos pe care acea persoana nu si l-ar fi cumparat. Cadourile facute de mana mi se par cele mai potrivite, mai departe de produsele facute in masa, fara o idee sau un concept, lucruri ce nu pot vorbi, nu va pot spune o poveste din prima privire pe care le-o aruncati.
Si pentru ca sunt sigura ca si voi cautati cadouri pentru cei dragi (si de ce nu, poate si pentru voi), am hotarat sa fac un giveaway. Si pentru ca nu stiu care din lucrusoarele facute de mine va plac, va las pe voi sa alegeti dintr-un folder de Flickr, pe care vi l-ati dori cadou. Le-am pus pe toate aici.
Tot ce trebuie sa faceti este sa dati Like la pagina CreativeSEA de pe Facebook si sa dati share acestei imagini. Pentru a fi sigura ca nu pierd nici o postare, cel mai sigur ar fi sa si lasati un comentariu pozei, pentru a va identifica mai usor.